Am auzit și urmat chemarea creativă încă de pe băncile Universitatii de Artă din Iași, Secția Grafică Publicitară. Ba chiar dinainte, dat fiind faptul că am ales această facultate. Am știut că n-am ales rău când am luat premiul III la Concursul Studențesc de Arte Plastice, Universitatea de Arte “George Enescu”, ediția I, Iași, 2001.
      După mici colaborări și participări la expoziții de grup în cadrul UAP, am început apoi, în 2005, să-mi pun în practică ideile și ca designer vestimentar la o cunoscută casă de moda din Iași. 
        Cum prinsesem gustul creației vestimentare, am semnat costumele la două piese de teatru la sala Studio de la Teatrul Național din Iași și Teatrul Victor Ion Popa” din Bârlad.
        Am crescut și prin București, încâlcindu-mă prin lumea filmărilor și descâlcindu-mi zi de zi talentele. Pentru scurt timp, am făcut câțiva pași pe un drum nou creativ ca scenograf (set designer) la o casa de productie cinematografică.
       Perioada asta n-a fost nici pe departe un tunel, dar, de dragul expresiei, o să spun că la capătul lui am zărit sclipind luminița ce mă aștepta: copilul meu de suflet, Chitzibushara&Mup, acum Tania Gonzalez Design, atelierul meu de pielărie.
       Am petrecut cu el mai mult de cei 7 ani de-acasă, ba chiar 13, așa că sunt numai bine crescută și cusută cât să împac mai toate gusturile în ceea ce privește obiectele de pielărie.
     În prezent, printre comenzile și lucrul la atelier, am regăsit dragostea pentru grafică. Proiectele de decorațiuni interioare, în care am integrat grafici create de mine, mi-au stârnit din nou dragostea și dorul de desen.
       Astfel că, dacă în trecut, pasiunea pentru creatie era năvalnică, acum ea conviețuiește pașnic cu implicare în ateliere pentru copii, activitatea din atelierul meu de pielărie și arta vizuală (grafică).

Alege o categorie
Alege o colecție

Comenzile sunt preluate în ordinea în care se confirmă.
Confirmarea comenzilor constă în stabilirea detaliilor:

• Achitarea unui avans prin virament bancar sau numerar la atelier

• Alegerea modelului sau stabilirea unuia nou

• Alegerea pieilor sau combinaţiilor de piei

• Stabilirea dimensiunilor

• Toate produsele sunt lucrate manual, realizarea unei genţi poate dura 2-3 zile, în funcţie de câte comenzi am de onorat

Accesoriile făcute la comandă se taxează cu 15% în plus față de valoarea produsului, cele achiziționate din shopul Facebook au prețul fix.
Se percepe o taxă în cazul modificării modelului, a dimensiunilor sau pentru personalizare.
Produsele unicat se vor diferenția ca preț față de cele realizate în serii mici.
Pentru că majoritatea produselor sunt făcute la comandă, prețurile vor varia ușor în funcție de pielea folosită.
Nu copii modele de genți care nu îmi aparțin. 
Pentru că este un atelier de creație și eu sunt numai una, nu fac reparații.
Comenzile realizate în regim de urgenţă vor avea un preţ cu 30% mai mare decât valoarea produsului.
Produsele făcute la COMANDĂ nu se pot returna.
MODALITĂŢI de TRIMITERE
Costurile transportului sunt suportate de către client.
Pentru Curierat Rapid e nevoie de nume, adresă de livrare şi număr de telefon.
Curierat Rapid- în jur de 20-25 lei
Cei care locuiesc în Iași pot ridica produsul de la atelierul meu.
☎️ 0751137414
 zamuro_5@yahoo.com
♥️ Mulțumesc pentru răbdare și pentru că m-ați ales să vă accesorizez!


Câmpurile marcate cu * sunt necesare.

"Vă rugăm introduceți literele din imagine. Literele nu sunt case-sensitive."